La Pietrosul Rodnei m-am dus așa, ca la ceva ce-am mai văzut de câteva ori bune. Munte, ce poate fi mai mult de atât? Mai trecusem prin Maramureș cu bicicleta, chiar pe lângă el, de jos părea ceva simplu și comun.
Abia urcând i-am simțit și spiritul, iar partea de sus, de peste lac, este fabuloasă. Un mamut accesibil, poate mai accesibil decât banalul Toaca, deși are fix 399 de metri în plus și ăia nu-s degeaba acolo. A meritat fiecare centimetru în sus și-n jos. Am găsit pe platou zăpadă și o deschidere amețitoare a priveliștii peste Borșa.
Din păcate, am mai dat peste ceva acolo: deasupra Iezerului, lacul de forma României, se auzeau împușcăturile braconierilor. Este eșecul statului, pentru că acum câțiva ani procurorii se făceau că muncesc scriind de ochii lumii dosare de braconaj în același loc, după un scandal național cu o capră neagră executată în fața tuturor.
Ce s-a petrecut la Iezer când urcam este o metaforă despre ce se petrece de fapt cu această țară: mulți oameni disciplinați și serioși care trăgeau să ajungă sus și câțiva care, în acest timp, o jefuiau de răsuna valea. Și peste toate, impotența unora în a-și vorbi limba maternă: „Auzi petărzile?”.
Mofturi Foto 